Importanța mai mare sau mai mică a optimizării Meta Tag-urilor unei pagini web a fost și este în continuare subiectul unor dezbateri aprinse ale specialiștilor SEO, mai ales că Google lasă loc la interpretări în ce privește locul acestora în topul factorilor ce influențează direct ranking-ul.
Știm însă, cu siguranță, că este greşit să neglijăm optimizarea paginilor web la nivel de Meta Tags, din cel puţin 2 considerente:
1. Google le păstrează Meta Tag-urilor în continuare un loc important în mecanismele de indexare şi ranking;
2. Textul afişat de Google în paginile de rezultate este primul impact / primul mesaj al paginii web pentru utilizatori. Cu cât este mai bine gândit, cu atât acesta va atrage mai multe vizite în site.
Citește și: Mai este importantă optimizarea Meta Tag-urilor pentru Google?
Specialiștii SEO au facut studii și analize comparative, din care putem să înțelegem mai bine cum funcționează aceste Meta Tag-uri în procesul de ranking, ce rol au ele și cât de mult influențează factori precum rata de click (CTR) sau rata de abandon (Bounce Rate) a unei pagini web.
Cum determină tag-ul Meta Title comportamentul utilizatorului
Un studiu interesant este cel al lui Cyrus Shepard – SEO Consultant la MOZ, care ne propune o rețetă pentru optimizarea tag-ului Meta Title.
Știm că tag-ul Meta Title este un factor direct de rankig, iar importanța acestuia este foarte mare, pentru că:
- este textul afișat de Google în paginile rezultate ale căutărilor, fiind astfel primul mesaj prin care ne adresăm utilizatorului ce a lansat o căutare și a primit o listă de pagini web – cu titlu (Meta Title) și o scurtă descriere (Meta Description);
- de acest titlu – care poate fi convingător și relevant, sau nu – depinde decizia utilizatorului de a da click pe link-ul către site-ul nostru sau pe altul, din lista de rezultate afișate in paginile Google la o căutare;
- textul din Meta Title se adresează utilizatorilor și robților de indexare și ranking; dacă un Meta Title nu este relevant pentru Google și nu este listat în paginile de rezultate ale unei căutări, nu ajunge la utilizatori;
- dacă nu este relevant pentru pagină, poate să aibă efecte negative asupra întregului site.
De exemplu, dacă un Meta Title este relevant și convingător, ca urmare are un rankig bun iar utilizatorul este convins să acceseze pagina. Ajunge în pagină și nu găsește în ea informația de care are nevoie sau răspunsul “promis” în Meta Title. Atunci, cu siguranță va părăsi imediat pagina și va reveni la căutările în Google, iar acest lucru va fi un semnal negativ pentru site.
Citește și: SEO în 2020: principalele direcții pe care specialiștii SEO trebuie să le aibă în vedere
Astfel, tag-ul Meta Title este important în sensul că:
- dacă este bine realizat influențează ranking-ul paginii și poate fi in topul rezultatelor Google,
- iar dacă nu este corect și mai ales “onest” realizat, poate atrage penalizarea site-ului prin efecte de Bounce Rate sau clasificare ca spam de către roboți.
În aceste condiții, optimizarea tag-ului Meta Title devine destul de dificilă, mai ales dacă facem o optimizare personalizată, nu automată – pe tipuri de formule, cum poate fi cazul magazinelor online cu sute sau mii de produse.
Cyrus Shepard definește un Meta Title care îndeplinește toate condițiile pentru a fi considerat optim, prin 3 atribute:
- atrage atenția utilizatorilor – este deosebit, original;
- este o confirmare pentru utilizator, sau chiar o promisiune, că dacă accesează pagina, găsește exact ceea ce caută;
- este relevant pentru roboții Google, dar și pentru utilizatori.

Există o rețetă de succes pentru optimizarea tag-ului Meta Title?
Din experiența lucrului pe diferite tipuri de site-uri și din cele mai diferite domenii de activitate, dar și din istoricul update-urilor Google din 12011 până în present, putem să spunem că nu există o rețetă perfecta pentru optimizarea tag-urilor Meta Title și Meta Description.
Citește și: Google Updates: principalele update-uri Google în 2011 – 2019
Cea mai eficientă rețetă de optimizare a Meta-urilor este aceea pe care ne-o stabilim noi înșine, după ce testăm câteva variante pe fiecare site pe care lucrăm, după ce ne cunoștem publicul țintă și așteptările acestuia.
Știm că Google afișează din Meta Title maxim 490 px, în jur de 60 de caractere. De aici pornind… restul este povestea mesajului pe care vrem să îl transmitem vizitatorilor site-ului nostru.
Pentru Meta Description avem la dispoziție 900 px, in jur de 150 – 160 de caractere, pentru a transmite un mesaj mai detaliat utilizatorilor.
Meta Title și Meta Description – specialiștii întreabă, Google răspunde
John Mueller, Webmaster Trends Analyst în echipa Google a lămurit mai multe lucruri legate de modul în care algoritmii de indexare și ranking apreciază Meta Tag-urile.
Una din întrebări a făcut referire la posibilitatea integrării în codul unei pagini web a 2 tag-uri Meta Description, iar răspunsul lui John Mueller a fost suprinzător… și afirmativ.
Putem să integrăm un al 2-lea Meta Description temporar, dacă avem nevoie să comunicăm ceva, într-o situație specială. Google apreciază la fel ambele tag-uri Meta Description, iar același lucru se întâmplă și dacă integrăm și un Meta Title temporar. Google va combina tag-urile dublate într-un singur Meta Title și un singur Meta Description.
La fel bine, însă, putem să modificăm cele 2 tag-uri cu noul mesaj, cel temporar, și apoi să revenim la tag-urile inițiale.
Din punct de vedere tehnic, aceste tag-uri sunt elemente HTML și fiecare dintre ele are o funcționalitate clară și unică. Dublarea acestora nu este corectă din punctul de vedere al codului HTML și este recomandat să folosim în codul paginilor web un singur Meta Title și un singur Meta Description.
Sursă info și imagini
- Advanced tactics for SEO title tag optimization (Cyrus Shepard, MOZ / July 30, 2020)
- Google on How it Handles Extra Meta Descriptions and Title Tags
The post Despre optimizarea Meta Tags – un topic SEO evergreen appeared first on Bookisite.