Continuăm seria de articole dedicate celor care sunt prezenți cu afacerea lor în mediul online şi celor care încă nu au un website, dar ştiu că nu prea mai au de ales şi trebuie să îşi facă unul.

Abordăm astăzi cazul celor care au un site nou și frumos, dezvoltatorul cu care au lucrat l-a livrat conform cerințelor, la termenul stabilit, au plătit și ultima tranșă din costul de realizare a site-ului, iar acum se întreabă:

Ce fac mai departe cu acest site? Cum îl folosesc astfel încât să producă banii investiți în el și apoi să îmi aducă profit?

Pentru un website nou, cea mai bună abordare, pentru început, este una simplă și eficientă. Astfel, pentru promovarea și optimizarea unui site nou, luăm în calcul 2 aspecte:

  • 1. principiile de optimizare pentru Google;
  • 2. specificul industriei sau domeniului de activitate al afacerii pe care o reprezintă site-ul.

1. Cum calibrez un site nou, pentru a fi apreciat de Google

Direcțiile de calibrare și optimizare ale unui website trebuie să țină seama de direcția pe care o urmează Google – motorul de căutare cel mai popular în România la acest moment.

Știm că, de-a lungul timpului, Google și-a schimbat și și-a perfecționat modul în care funcționează:
• regulile de indexare a site-urilor în baza sa de date;
• principiile după care răspunde la căutările pe care utilizatorii le fac;
• criteriile după care o pagină web este listată mai sus sau mai jos, în paginile de rezultate ale căutărilor.

Luăm pe rând aceste 3 aspecte și încercăm să le prezentăm cât mai simplu și ușor de urmărit. Începem cu regulile de indexare a site-urilor, mai ales că abordăm, în acest articol, site-urile noi.



Indexarea unui website nou

Indexarea unui website nou (înregistrarea acestuia în baza de date Google) ține de aspectele tehnice ale optimizării – SEO Tehnic și este primul lucru care trebuie verificat și optimizat, după lansarea online a unui site nou sau a noii versiuni a unui website.

Odată ce am lansat un site nou (practic l-am făcut public și accesibil utilizatorilor de internet), acesta nu va apărea imediat în Google, la căutările făcute de utilizatori. Roboții de indexare Google trebuie să ajungă la acest site, “să ia la cunoștință” că există. Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să folosim instrumentele Google – Search Console și Analytics.

 

După ce am înscris site-ul în Google Search Console, vom vedea acolo dacă site-ul nostru este indexat și câte pagini sunt agreate de Google și indexate. Putem să avem surpriza să vedem că Google a indexat numai 30% sau 70% din numărul total de pagini al site-ului.

Aici intervine un specialist SEO Tehnic, ce are rolul de a identifica paginile care sunt excluse la indexare și cauzele excluderii, iar în final să găsească soluțiile pentru rezolvarea acestor probleme.



Principiile după care Google răspunde căutărilor

Principiile după care Google răspunde căutărilor sunt legate de comportamentul utilizatorilor de internet. Google funcționează după un principiu foarte simplu: misiunea motorului de căutare este să înțeleagă comportamentul, modul de gândire al utilizatorilor, ce informații caută aceștia și să le răspundă cu o precizie cât mai mare.

De aici, derivă celelalte principii de funcționare, ce țin de comportamentul și nevoile utilizatorilor, cum sunt, de exemplu:
– căutările pe telefonul mobil, care sunt tot mai populare;
– nevoia de răspunsuri cât mai relevante (exacte) la întrebări de tipul: “cum să …”; “modele de …”; “produse de …”; sunt căutări al căror răspuns este de tipul “unde / care / ce / cum / unde / cine”.

Scopul motorului de căutare este să rezolve problema utilizatorului care efectuează o căutare. De aceea, prin update-urile (modificările) periodice, Google încearcă să înțeleagă căutarile utilizatorilor și conținutul paginilor web, astfel încât să returneze la căutările efectuate, pagini web care răspund cât mai bine acestor căutări.



Criteriile de ranking Google

Criteriile după care o pagină web este listată mai sus sau mai jos în Google țin de aprecierile utilizatorilor – cu cât o pagină din site este mai mult accesată din Google sau alte canale, utilizatorii stau mai mult în pagină și revin, cu atât Google înțelege că ea oferă informațiile căutate și o poziționează mai sus.

Aici vorbim despre topicuri sau cuvinte cheie (keywords) și felul în care acestea sunt reprezentate într-o pagină web și în site, în întregime.

Este partea de optimizare a paginilor, cunoscută ca optimizare “on page” și care are ca scop să integreze într-o manieră armonioasă, clară și relevantă, cuvintele cheie în conținutul paginii: în Meta Tags, în text, în denumirea fișierelor de tip imagine, audio-video, în link-urile și butoanele din pagină.

Lista de cuvinte cheie pe care vrem să apară site-ul nostru în Google este destul de ușor de realizat, cu ajutorul unor instrumente cum sunt Google Keyword Planner, SEMrush, Keyword.io etc.

Cum integrăm această listă de cuvinte cheie în structura de pagini a site-ului și în fiecare pagină – este partea optimizare care trebuie să aibă ca rezultat poziționarea site-ului în primele rezultate din Google. Vorbim aici de SEO pentru conținut sau “content SEO”.

2. Industria sau domeniul de activitate al website-ului

În ce privește aspectele tehnice de calibrare a unui website, pentru a fi bine indexat în Google, lucrurile sunt exacte și se aplică tuturor tipurilor de site-uri.
Dar, optimizarea ce ține de conținut este în strânsă legătură cu industria sau domeniul de activitate al site-ului

 

Aici vorbim despre definirea publicului țintă. Mesajul site-ului și răspunsurile căutărilor la care acesta este afișat în Google, trebuie să ajungă la utilizatorii interesați de domeniul respectiv. Iar acești utilizatori reprezintă publicul pe care site-ul îl țintește.

 

 

Un exemplu foarte simplu este un topic de tipul “hotel restaurant”, pe care îl găsim în diferite industrii, de la HoReCa, la arhitectură și amenajări sau industria de mobilier:

  • pentru cazare, organizare evenimente – expresia cheie generică este “servicii oferite de hoteluri și restaurante”;
  • pentru amenajări și design interior – expresia cheie generică este “servicii amenajare hoteluri și restaurante”;
  • pentru fabricare, comercializare mobilier – expresia cheie generică este “mobilier pentru hoteluri și restaurante”.

Este evident că fiecare dintre aceste industrii are un public țintă diferit și că optimizarea unui site pe un topic foarte general precum “hotel restaurant”, fără să ținem seamă de industrie și de publicul țintă, nu ajută motorul de căutare Google să înțeleagă cui ne adresăm și la ce tipuri de căutări să afișeze paginile din site.

 

Este important să notăm că un website care se concentrează foarte mult pe cuvinte cheie și optimizarea excesivă, fără să ofere informații concrete și relevante, care să răspundă căutărilor utilizatorilor, vor fi defavorizate de Google.

 

Site-ul nu va pierde ranking și trafic din cauza cuvintelor cheie și a optimizării, ci pentru că nu rezolvă problema / căutarea utilizatorilor, așa cum o înțelege Google – cum a învățat Google de la utilizatorii săi că trebuie să răspundă.



Rezumăm toate cele de mai sus și răspundem la întrebarea “Ce urmează după ce am lansat un site nou?”:

  • verificarea tehnică pentru indexarea corectă în Google;
  • stabilirea mesajului / informațiilor pe care site-ul trebuie să le comunice în mod corect – lista de cuvinte cheie;
  • optimizarea conținutului paginilor din site, astfel încât să răspundă corect și cât mai relevant la căutările utilizatorilor;
  • adaptarea conținutului la tipul de public țintă și la specificul industriei sau domeniului de activitate al afacerii pe care o reprezintă site-ul.




Vreau consultanță!

Chiar dacă, pe durata construcției site-ului, au fost avute în vedere aceste aspecte de SEO Tehnic și de conținut, ele trebuie verificate și recalibrate după lansarea online a site-ului nou, în funcție de comportamentul în timp real al site-ului.

Citește aici seria celor 5 articole “Publicitatea în mediul online – cu ce învățături ieșim din pandemie“!

The post Am un website nou. Ce trebuie să fac, pentru a deveni profitabil? appeared first on Bookisite.