Am ajuns la tema cu numărul doi din seria de articole “Publicitatea în mediul online – cu ce învăţături ieşim din pandemie”, în care nu ne-am propus să ne facem publicitate (sau nu ca scop principal), ci să facem puțină “lumină” în domeniul publicității online, al construcției și promovării de website-uri.

Date fiind împrejurările din ultimii 2 ani, cam toată lumea s-a mutat în mediul online cu afacerea sau cu o parte din ea. Cei care au o afacere ce implică mediul online în mod expres (vânzare online de produse, furnizori de cursuri online, soft-uri, consultanță de orice fel etc.) aveau deja un website actualizat și optimizat conform cu ultimele tehnologii web și cu cei mai noi algoritmi Google, dar și o strategie de promovare pe internet.

Însă, foarte mulți oameni cu afaceri mici sau medii, din domenii în care prezența în online nu este vitală pentru bunul mers al afacerii, s-au trezit că nu mai pot ajunge la clienți și nici clienții la ei, decât prin internediul unui website.

Și-au dat seama că au un website, de care și uitaseră (cei mai mulți dintre ei), chiar dacă plăteau anual factura pentru server și pentru numele de domeniu web. Iar acest website este construit pe o tehnologie veche, are un design depășit și funcționalități care nu sunt compatibile cu accesarea de pe telefonul mobil inteligent.

Ce fac dacă am decis că am nevoie de website nou? De unde să încep?

După multe dezbateri cu echipa ta, ai ajuns la concluzia că ai un website depășit ca design și tehnologie, care nu mai corespunde ultimelor update-uri Google și așteptărilor utilizatorilor.
Următorul pas NU este să începi să cauți pe Google firme, agenții care dezvoltă site-uri, să le ceri oferte celor care ți se par mai arătoase, mai convingătoare și să o alegi pe cea care îți face cele mai multe promisiuni și îți cere bani puțini.

Următorul pas este să pui pe hârtie aceste întrebări și să răspunzi la ele:

  1. Cui i se adresează site-ul nou?
  2. Ce trebuie să pregătesc pentru noul site?
  3. Ce tip de CMS (platformă) aleg?
  4. Cine gestionează proiectul de la început, până la lansarea online și apoi verifică dacă site-ul se indexează și se comportă corect în Google?
  5. Cum aleg compania cu care voi lucra pentru dezvoltarea site-ului nou?

Apoi iei pe rând fiecare întrebare și pui pe hârtie, detaliat și clar, sub forma unei scheme pe care să o poți prezenta echipei tale, colaboratorilor, specialistului SEO și agenției de web development. Așadar, să le luăm pe rând:

1. Cui i se adresează site-ul nou?

Primul pas este să stabilești scopul site-ului și publicul țintă. În funcție de industria sau domeniul de activitate al afacerii tale, poate fi un site de prezentare simplu (un fel de carte de vizită online), în care doar îți prezinți brandul, portofoliul și echipa, serviciile pe care le oferi.

 

Sau poate fi un site un website complex, ce integrează un volum mare de produse sau servicii și numeroase funcționalități, blog sau rubrică de noutăți, funcții de interacțiune cu utilizatorii etc. În acest caz vei merge pe soluții tehnice mai complexe pentru dezvoltarea site-ului.

Tot în această etapă stabilești publicul țintă și cum vrei să ajungi la el, prin ce tip de mesaj – pentru că de aici specialistul SEO va realiza strategia de cuvinte cheie și va pregăti direcțiile de optimizare a site-ului.

2. Ce trebuie să pregătesc pentru a demara proiectul?

Ca să poți să dai în lucru proiectul, practic să contractezi agenția de web development, trebuie să ai “pe hârtie” proiectul complet al site-ului. Iar acest proiect va cuprinde aceste puncte, detaliate și clare:



Structura de pagini / rubrici / categorii de pagini

Structura de pagini / rubrici / categorii de pagini este cel mai important aspect, pentru că pe baza acestei structuri va fi dezvoltat site-ul. Dacă nu ai o structură clară, care să reprezinte exact afacerea ta cu tot ce oferă și modul în care oferă ea, nici utilizatorii, nici roboții de indexare și ranking Google nu vor putea “să înțeleagă” ce servicii sau produse oferi.



Funcționalități

Aici trebuie să ții seama de nevoile utilizatorilor de a interacționa cu site-ul cât mai ușor și cât mai rapid, de pe laptop sau telefon. Trebuie să iei în calcul de la început toate funcționalitățile – de la formulare de contact, comandă online, rezervări online, selecție servicii sau produse în funcție de anumite caracteristici, încărcare / descărcare documente etc. Astfel, vei ști exact ce să ceri agenției cu care vei lucra și costul proiectului.



Conținutul site-ului

Conținutul site-ului se referă la textul de prezentare din paginile de servicii sau produse ori paginile despre companie și echipă, dar și imagini, video și audio, demo-uri, articole de blog etc. Toate sunt stabilite și discutate, încă de la început, cu specialistul SEO, pentru că acesta va construi lanțul de navigare în site, modul în care se leagă paginile site-ului și cum se integrează tot acest conținut în fiecare pagină.



Design

Nu întâmplător am lăsat la finalul listei designul, ci pentru că acesta se va realiza în funcție de toate celelalte puncte de mai sus, nu invers. Nu stabilim mai întâi cum vrem să arate site-ul, pentru că este foarte mare probabilitatea să alegem un design care nu poate integra armonios și elegant funcțiile și conținutul site-ului. Ca recomandare, sau ca trend, alegeți un design simplu și curat, fără multe linii și simboluri sau poze inutile, care încarcă vizual paginile și cresc durata de încărcare pe smartphone sau chiar pe desktop.

3. Ce tip de CMS (platformă) aleg pentru site-ul nou?

În primul rând, trebuie să notăm că un website construit “custom”, pe o platformă dezvoltată integral de la zero, va avea un cost mult mai mare decât nu site realizat pe un “CMS open source” – o platfomă care se instalează gratuit și apoi poți cumpăra template-uri și diferite module mai speciale. Aceste platforme “open source” sunt destul de mult folosite, funcționează bine, dacă sunt configurate corect și actualizate la zi.

Câteva dintre cele mai populare sunt: WordPress; PrestaShop; OpenCart; Magento, Drupal, Wix, Mobirise etc.

Răspunsul la această întrebare va ține seamă de două aspecte:
– bugetul de care dispui pentru reconstrucția site-ului,
– complexitatea site-ului tău; trebuie să vezi dacă ai nevoie de funcționalități speciale pe care o platformă “open source” nu le integrează ori ai un domeniu de activitate deosebit, care implică o securitate mai mare a datelor, de exemplu.

În principiu, alegerea soluției tehnice sau a platformei pe care vei dezvolta site-ul nou o vei face împreună cu specialistul SEO și cu agenția de web development. Însă, este important ca tu să știi foarte clar cât de complex este site-ul pe care vrei să-l construiești și să știi ce presupune dezvoltarea “custom” /vs/ “CMS open source”

4. Cine gestionează proiectul de la început, până la lansarea online și după lansare?

Sunt foarte frecvente situațiile în care deținătorului site-ului (business owner-ul) sau un manager de departament de marketing (sau de vânzări) își asumă acest rol important, de a gestiona proiectul. Practic, își asumă să comunice cu agenția care face site-ul și să îi spună echipei de acolo, cum să fie, ce să facă și cum să arate acest site etc.

 

 

Este cea mai mare și cea mai frecventă greșeală!

 
Pe durata proiectului, intervin tot felul de aspecte foarte tehnice, ce țin de servere, de tehnologiile web, de funcționalități și automatizări pe care nici business owner-ul, nici managerul de marketing nu le vor înțelege. Și de aici mai este doar un pas până la blocarea proiectului și ruperea colaborării.

Ca să eviți un astfel blocaj, care înseamnă o pierdere financiară dar și de timp, trebuie să găsești mai întâi un specialist care poate să gestioneze proiectul de la început, până la lansarea online a site-ului și apoi să verifice dacă site-ul se indexează și se comportă corect în Google.

 

 

Varianta optimă este să ai un specialist SEO tehnic pentru gestionarea întregului proiect: acesta știe să comunice cu agenția de web development și să clarifice toate aspectele, să urmărească implementarea celor mai bune soluții tehnice, astfel încât site-ul să se indexeze bine în Google și să ofere o experiență bună utilizatorilor care vin pe site.

5. Cum aleg compania cu care voi lucra pentru site-ul nou?

În primul rând, trebuie să stabilim că specialistul SEO sau agenția SEO care va gestiona proiectul nu este aceeași cu agenția de web development. Teoretic, poate fi o agenție de web development care vă oferă și SEO, inculzând aici și managementul de proiect.

Practic, din experiența multor companii mari și mici, care au ales să lucreze cu o singură agenție pentru dezvoltarea site-ului și pentru SEO, am constatat că lucrurile nu merg bine.

Varianta optimă este ca pentru construcția site-ului să ai un specialist sau o agenție SEO, împreună cu care pui pe hârtie întregul proiect al site-ului (structură / funcționalități / conținut / design) și alegi agenția de programare cu care vei lucra și care își va asuma contractual realizarea site-ului conform cu proiectul.




Vreau consultanță!

Citește aici seria celor 5 articole “Publicitatea în mediul online – cu ce învățături ieșim din pandemie“!

The post Am un website învechit și vreau unul nou. De unde să încep? appeared first on Bookisite.